Gliù sbarche

Mise e mise mmiéz'a mare,
brutta vite chélla marenare!
Gliù bèglie iuorne de sbarcà,
sèmpe e sole ad aspettà.

Finalnente arrive la nutizie,
pròsseme puorte, che delizie!
Ècche, a buorde gliù rimpiazze 
isse cumènze e ìe che lasse.

Tutt'è fatte, ogne cose è pronte,
valigie mmane lasse gliù pònte,
la lance avvìe gliù motore,
Ì so triste, n'n tènghe core.

Nove mise so ppassate
aspettènne stu mumènte
e quanne 'nfine è arrevate
n'n so chiù tantu cuntènte.

Allà, d'ogne nave a buorde,
se lasse vite che ne scuorde 
e comme vache, a mane a mane,
m'èsce na lacreme e m'alluntane.

Tuccate tèrre tutt'è passate,
l'emozione me so scurdate,
ate prateche s'hanna fà
e apuó pensà a returnà.

Finalmente stonche 'nvole
manche cacché ora sole
se refà sentì l'emozione
pe gli'arrive alla stazione.

Mane a mane m'avvicine
simme assaie chiù vicine,
gliu trène trase in gallerie
gliù core batte in sintonie.

Quande appare gliù bagliore
signe ca stimme pe scì fore,
me 'ncammine pe la porte
ma l'emozione è troppa forte.

Me férme allore a guardà fore
cu gli'abituale batticuore,
gliù Starnande sponte a mare
e, a seguì, la mandóla care.

A stu punte che pozze fà?
rèste immobele a guardà,
pe nasconne a chi accante
le doce lacreme de piante